miercuri, 16 octombrie 2024

Anual, pe 16 octombrie, România marchează Ziua Națională a Alimentației și a Combaterii Risipei Alimentare, o zi importantă care ne reamintește de provocările globale legate de lipsa hranei, malnutriție și risipei alimentare. Acestă zi este un prilej pentru a sublinia necesitatea reducerii risipei alimentare la nivel global și a încurajării unui comportament responsabil în ceea ce privește consumul de alimente. Școala Gimnazială Axente Sever a marcat această zi prin organizarea unor activități educative, menite să sensibilizeze elevii cu privire la importanța prevenirii risipei alimentare. Cadrele didactice au coordonat ateliere tematice și au purtat discuții interactive, abordând subiecte precum impactul risipei alimentare asupra mediului și soluțiile practice pe care fiecare persoană le poate adopta pentru a contribui la reducerea acestui fenomen. Elevii au răspuns cu entuziasm, au creat postere cu mesaje de conștientizare și au propus idei inovative pentru combaterea risipei alimentare, demonstrând astfel că educația joacă un rol esențial în formarea unor obiceiuri durabile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu