joi, 4 iunie 2026

Astăzi, la Școala Gimnazială Axente Sever, s-a marcat Ziua Învățătorului prin activități desfășurate alături de elevi, o zi în care ne-am bucurat împreună de învățare, joc și timp petrecut în școală. Evenimentul a fost dedicat celor care, prin răbdare, profesionalism și dăruire, contribuie zi de zi la formarea și educarea tinerei generații. În acest an, ne-am amintit cu respect și recunoștință de marele pedagog român Gheorghe Lazăr, de la a cărui naștere se împlinesc 247 de ani. Exemplul său continuă să inspire generații de dascăli și elevi, amintindu-ne cât de importantă este educația în formarea fiecărui om. Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost plantarea unui stejar în curtea școlii de către domnul director, prof. Dumitru Constantin, împreună cu elevii claselor pregătitoare și I din Agârbiciu. În cuvântul său, dl director a prezentat, pe scurt , atât rolul important al lui Gheorghe Lazăr, în înființarea primei școli în Limba română cât și faptul că "acest stejărel îl consideră ca un simbol al muncii sale de 20 de ani, ca director al Școlii Gimnaziale Axente Sever, și că dorește ca elevii să-l aibă în grijă. Așa cum stejarul va crește puternic și trainic, ne dorim ca și elevii noștri să se dezvolte armonios, sprijiniți de familie, școală și comunitate. Pe parcursul zilei, învățătorii au organizat numeroase activități distractive și educative, atât în aer liber, cât și în sălile de clasă. La mulți ani tuturor educatorilor și dascălilor care, prin răbdare, pasiune și dăruire, aprind în fiecare zi lumina cunoașterii în sufletele copiilor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu