luni, 20 aprilie 2026

În cadrul Școlii Gimnaziale Axente Sever, s-a desfășurat programul educațional Always, destinat elevelor din clasele a V-a și a VI-a, un demers informativ și formativ deosebit de util pentru dezvoltarea personală și pentru sprijinirea sănătății și încrederii în sine a adolescentelor. Programul este inițiat și dezvoltat de compania Procter & Gamble și se desfășoară cu acordul de principiu al Ministerului Educației, fiind implementat la nivel național în numeroase unități de învățământ. Activitatea a avut un caracter interactiv și informativ, oferindu-le elevelor ocazia de a primi explicații clare și adaptate vârstei lor despre schimbările specifice perioadei de preadolescență, igiena personală și importanța unei atitudini pozitive față de propriul corp. În cadrul întâlnirii, fiecare clasă participantă a beneficiat de materiale educaționale specifice programului, precum și de mostre de produse Always, menite să susțină aplicarea practică a informațiilor prezentate. Prezentarea a fost realizată cu profesionalism și deschidere de către doamna Cindrea Cristina, care le-a oferit elevelor informații utile, într-un cadru prietenos și sigur, încurajând dialogul și întrebările.Activitatea s-a desfășurat sub îndrumarea coordonatorului pentru proiecte și programe școlare, doamna prof. Micu Dora, precum și cu sprijinul doamnei prof. Leonte Ana-Maria, contribuind astfel la consolidarea parteneriatului dintre școală și programele educaționale dedicate formării armonioase a elevilor. Prin astfel de activități, Școala Gimnazială Axente Sever continuă să susțină educația pentru sănătate și dezvoltarea armonioasă a elevelor, oferindu-le sprijin și informații utile pentru această etapă importantă din viața lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu