vineri, 18 aprilie 2025

Elevii Școlii Gimnaziale Axente Sever au participat cu emoție și entuziasm la lansarea revistei pentru copii „Aventuri în lumea cărții” (nr. 1/2025), eveniment desfășurat în data de 16 aprilie 2025, în prezența tinerilor autori ale căror creații se regăsesc în paginile publicației. 📖 Revista, coordonată cu profesionalism și pasiune de doamnele bibliotecare Ana Coca și Ioana Butnaru, a fost lansată la Biblioteca Astra Sibiu, în prezența domnului Răzvan C. Pop, manager al instituției, care a adresat cuvinte de apreciere și mulțumire elevilor și cadrelor didactice implicate în realizarea acestei frumoase ediții. Elevii noștri au fost ghidați în această frumoasă experiență literară de doamna prof. înv. primar Dumitru Camelia, coordonatorul pentru proiecte și programe școlare, dar și de doamna prof. de Lb. română Cornelia Tudor. 🖌📚📖 La eveniment a fost prezent și dl. director prof. Dumitru Constantin, care, alături de colectivul de cadre didactice, adresează sincere felicitări tuturor elevilor participanți pentru creativitatea, sensibilitatea și curajul de a-și împărtăși gândurile în paginile revistei. Totodată, transmite mulțumiri și aprecieri bibliotecarilor astriști – Ana Coca, Alexandrina Aldea și Ioana Butnaru, precum și domnului manager Răzvan Pop, pentru dedicarea, viziunea și eforturile depuse în promovarea lecturii și a scrisului creativ în rândul copiilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu