luni, 20 mai 2024

Pe parcursul ultimilor ani ai istoriei românilor, data de 9 mai a marcat evoluția României prin trei evenimente importante care merită a fi sărbătorite în școala noastră: proclamarea Independenţei de Stat a României ( 9-10 mai 1877); Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite împotriva Germaniei hitleriste (8 spre 9 mai 1945) şi Ziua Europei ( 9 mai 1950). Proclamarea independenţei statale a românilor, la 9 mai 1877, nu a fost un act spontan ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, de înlăturare a ultimelor greutăți cauzate de suzeranitatea otomană. În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu, declara în Parlamentul ţării: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Independenţa, astfel proclamată, trebuia consfinţită şi apărată și pe câmpul de luptă, spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută apoi de puterile europene. Cel de-al doilea eveniment, care marchează ziua de 9 mai, este în anul 1945, când Aliaţii din cel de-al doilea război mondial, obţinând victoria împotriva Germaniei naziste, au pus capăt celui de-al doilea război mondial, semnând capitularea Germaniei hitleriste. Sărbătorirea Zilei Uniunii Europene marchează istorica declaraţie de la 9 mai 1950, a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia luată de Consiliul European de la Milano, în 1985 a marcat un nou pas în evoluția construcției comunitare. Astfel, Cetățenia UE și cea europeană vor fi înființate odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht în 1993 Uniune Europeană fondată pe trei piloni: Comunitatea Europeană, Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) și cooperarea în materie de justiție și afaceri interne ( JAI) . Pe parcursul a două zile ( 9-10 mai 2024) s-au desfășurat în cadrul Școlii Gimnaziale Axente Sever, o serie de manifestări, care s-au dorit a fi momente de sărbătoare pentru elevii și dascălii instituției noastre. Coordonatorul acestor manifestări, dl. prof Dumitru Constantin a ținut să ne reamintească ( ca să nu uităm niciodată) că cel mai important eveniment , în această zi, este cel legat de Ziua Independenței de Stat a României. La mulți ani România! La mulți ani Europa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu