marți, 24 decembrie 2024

Episod special de Crăciun la Școala Gimnazială Axente Sever! 🎄🎁 În această perioadă magică a sărbătorilor, eleviii Școlii Gimnaziale Axente Sever și-au unit glasurile, gândurile și sufletele pentru a aduce în dar colinde tradiționale. Aceste momente deosebite au fost împărtășite atât în cadrul școlii, cât și în alte instituții ale comunității, emoționându-ne pe toți cu frumusețea și puritatea lor. Alături de micii colindători, cadrele didactice au fost un sprijin deosebit, îndrumându-le glasurile și gândurile pe parcursul colindelor. În aceste momente deosebite, Moș Crăciun a avut un ajutor de nădejde – directorul școlii, prof. Dumitru Constantin, care a contribuit la răspândirea spiritului sărbătorilor. 🌟✨ Și în acest an, "sacul" lui Moș Crăciun a fost plin de daruri pentru toți elevii, mulțumită generozității "ajutoarelor Moșului" din cadrul Primăriei și Consiliului Local Axente Sever, sub coordonarea dl. primar Marius Grecu. Cadourile au adus zâmbete pe fețele celor mici și au făcut ca sărbătorile de Crăciun să fie și mai speciale! Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, conducerea Școlii Gimnaziale Axente Sever dorește să transmită tuturor elevilor, părinților și cadrelor didactice cele mai sincere urări de bine și sănătate. În această perioadă magică, plină de bucurie, iubire și speranță, vă dorim să petreceți alături de cei dragi momente de neuitat, îmbogățite cu lumină, căldură sufletească și zâmbete. Fie ca sărbătorile să vă aducă pace, armonie și multă fericire! 🎄❄️🎁

luni, 23 decembrie 2024

Programul național „Săptămâna Altfel”, Episodul 5, Scoala Gimnaziala Axente Sever Activitățile desfășurate au avut scopul de a stimula creativitatea, educația civică și implicarea activă a elevilor în diverse domenii. Printre momentele cheie ale acestei ediții s-au numărat: -Prevenirea violenței prin ateliere de teatru, în cadrul căruia elevii au învățat prin intermediul jocului despre importanța prevenirii violenței. -„Stim sa prevenim si sa ne ferim de pericol”, activitate desfășurata în parteneriat cu Sectia 5 de Politie Axente Sever, având scopul de a informa și educa elevii cu privire la siguranța personală și pericolele din viața cotidiană. -„Alege viața, nu dependența”, activități ce au subliniat importanța unui stil de viață sănătos, departe de pericolele dependenței. -„Pasiune, fantezie și culoare”, atelier de creație în care elevii au confecționat figurine din aluat pentru Bradul de Crăciun, aducând în școală spiritul sărbătorilor de iarnă. Prin intermediul activităților desfășurate în cadrul acestei ediții a „Săptămânii Altfel”, elevii Școlii Gimnaziale Axente Sever au avut ocazia să învețe și să se dezvolte într-un cadru non-formal, care le-a stimulat gândirea critică, creativitatea și responsabilitatea. Fiecare activitate a avut un rol esențial în formarea lor ca viitori cetățeni conștienți și implicați. În acest fel, „Săptămâna Altfel” a reprezentat o oportunitate de a învăța prin joc, dar și de a reflecta asupra importanței unor valori fundamentale precum respectul, empatia și responsabilitatea.